Bijuterii opal

  • Scurtă istorie a opalului

    Numele „opal” provine din cuvântul sanscrit „upala” care semnifică piatră preţioasă. În mitologia indiană, Zeiţa virigină a Curcubeului a fost transformată într-un opal de Mama Zeiţă fiindcă era fugărită de pretendenţii Brahma, Vishnu şi Shiva.

    Pe vremea romanilor, a început să fie folosit cuvântul „opalus”.
  • Proprietăţile metafizice şi vindecătoare ale opalului


    Se spune că preţiosul opal, cu irizaţiile sale de foc, pune în valoare creativitatea, şi că „dansul” flăcărilor sale ajută oamenii să se bucure de viaţa lor. Pietrele cu culori deschise au fost îndelung asociate cu ajutorarea oamenilor să fie mai puţin vizibili pentru cei din jur, dar şi pentru îmbunătăţirea vederii.

    Opalul a fost asociat cu chakra sacrală, echilibrând persoanele care suferă de dependenţe. Unii cosideră chiar că opalul ajută la temperarea şi armonizarea dorinţelor sexuale.

    Descrierea ştiinţifică a opalului


    Opalurile au trei varietăţi naturale: opalul preţios opalscent (lăptos), opalul de foc (de la galben până la roşu-brun) şi opalul obişnuit opac. Gilson, un bijutier francez a creat prima imitaţie de opal „opalescent” în 1973.

    Opalurile naturale sunt pietre preţioase non-cristaline care conţin până la 30% apă. De fapt, sunt un gel de silică întărit. Există posibilitatea secării apei şi opalul să se spargă. Deci, opalurile sunt nişte pietre relativ moi şi fragile.
    Opalurile preţioase au o opalescenţă unică. În funcţie de unghiul din care e privită piatra, pot apărea curcubeuri de diverse culori, datorită reflexiei luminii pe micuţele sfere de cristobalit din gelul de silică.
    Opalul de foc îşi ia numele de la culoarea sa şi nu areopalescenţă. Poate varia de la galben până la roşu. De obicei, este lăptos, dar cele mai bune opaluri pot fi transparente.

    Opalurile se găsesc în cavităţile rocilor sedimentare sau vulcanice. Opalurile de cea mai bună calitate se găsesc în Australia. De asemenea, se găsesc şi în Brazilia, Mexic, Slovacia, Africa de Sud şi Nevada.

Filtrare bijuterii dupa preturi

Bijuterii acvamarinBijuterii agateBijuterii ametistBijuterii argintBijuterii aventurinBijuterii chihlimbarBijuterii CloisonneBijuterii coralBijuterii cristale de BohemiaBijuterii cristale SwarovskiBijuterii cuartBijuterii cuart rozBijuterii FimoBijuterii fluoritBijuterii jadBijuterii jaspBijuterii lapis chrysocollaBijuterii magnezitBijuterii marcasiteBijuterii margeleBijuterii margele LampworkBijuterii margele nisipBijuterii obsidianBijuterii onixBijuterii perleBijuterii portelanBijuterii sticlaBijuterii sticla de MuranoBijuterii turcoaze

Bijuterii albastreBijuterii albeBijuterii argintiiBijuterii auriiBijuterii bleuBijuterii bronzBijuterii galbeneBijuterii griBijuterii maroBijuterii movBijuterii multicoloreBijuterii negreBijuterii portocaliiBijuterii rosiiBijuterii rozBijuterii transparenteBijuterii vernilBijuterii verziBijuterii violet

Prieteni pe Facebook